Filiala Iași a Academiei Române anunță lansarea proiectului „Consolidare democratică versus autocratizare. Evoluția democrației românești din momentul aderării la Uniunea Europeană până în prezent”, GAR-UM-2019-XII-3.2-7/15.10.2019,finanțat de Fundația Patrimoniu, Academia Română, în cadrul rundei de finanțare GAR-UM-2019.
Proiectul este implementat în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane”, Academia Română, Filiala Iași, iar echipa de implementare este formată din Vasile Pleșca (director de proiect) și Ciprian Ionel Alecu.
Obiectivul proiectului este reprezentat de analiza evoluției regimului politic din România din momentul aderării la Uniunea Europeană până în prezent.
Proiectul se desfășoară în perioada 15 octombrie 2019 – 15 octombrie 2021.