Prof. univ. dr. Cătălin TĂNASE, membru corespondent al Academiei Române
Coordonator al Centrului de Cercetări Antropologice „Olga Necrasov”
- E-mail: tanase (at) uaic.ro
- Telefon: 0332 106 509
Cătălin Tănase, membru corespondent al Academiei Române din anul 2018, este profesor la Facultatea de Biologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde coordonează activități didactice în domeniul biologiei vegetale și proiecte de cercetare a fungilor care vizează taxonomia, ecologia, bioconversia și biocontrolul asupra patogenilor.
Colaborează la identificarea și monitorizarea speciilor de macromicete incluse în Lista Roşie din România şi din Europa. În anul 2008 a obţinut Premiul Emanoil Teodorescu al Academiei Române, pentru volumul Concepte actuale în taxonomia ciupercilor, publicat de Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar în anul 2010, volumul Fungi cu aplicaţii în agricultură, medicină şi patrimoniu, publicat de Editura Universităţii din Bucureşti, a fost distins cu Premiul Iuliu Prodan al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.
De asemenea, în anul 2017, pentru colaborarea la brevetul Equipment plasma decontamination, a obținut Diploma și medalia de aur EUREKA, la Salonul Internațional pentru Invenții INNOVA de la Barcelona și Diploma şi medalie de aur, la Salonul Internațional pentru Invenții de la Geneva. Colaborează cu echipe de cercetare pentru studiul diversităţii fungilor din Munţii Carpaţi, Masivul Central Francez, Conservatorul Național Mediteranean Porquerolles, Parcul Naţional Pirinei (Spania şi Franţa) şi Rezervația Biosferei Třeboňsko (Cehia).
Începând cu anul 2006 este membru al Comisiei de Ocrotire a Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române (vicepreşedinte din anul 2022) și al unor organizaţii ştiinţifice din ţară – Societatea Micologică din România, secretar științific 1995-2007 și președinte 2014-2021; Asociaţia Grădinilor Botanice din România, vicepreşedinte 2008-2016 și președinte 2016-2018 şi din străinătate – din 2007, membru în Consiliul Asociaţiei Europene de Micologie.
Începând cu anul 2007, ocupă prin concurs, funcţia de Director al Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iaşi, între 2008-2012 este ales Cancelar general, iar ulterior, din 2012 până în 2020, prorector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Începând cu anul 2021 este membru în biroul de conducere al Filialei Iaşi a Academiei Române.