Cu ceva timp în urmă, biblioteca noastră a inițiat o serie de întâlniri cu cercetătorii științifici ai Academiei Române, Filiala Iaşi, în ipostaze altfel decât cele strict profesionale – „Cercetătorii a r f i altfel”. Miercuri, 14 mai, la ora 11, vă invităm la o nouă astfel de întâlnire, sub genericul DESCOPERIRI. În ipostaza de descoperitoare de valori şi talente ascunse, Astrid Cambose, cercetător la Institutul „Alexandru Philippide”, ne va prezenta o nouă descoperire a sa: PAUL STOIAN, un talent nativ al graficii, un desenator autodidact ce a stârnit admiraţia câtorva artişti profesionişti, un suflet deosebit de sensibil.
„Descoperirea este o formă cu totul specială a cunoașterii. Ea are caracterul unei revelații laice și parcă își autogenerează energia de a fi dusă la împlinire. Descoperirile noastre ne sunt proprii în cel mai înalt grad, căci ni se arată numai nouă și numai atunci când suntem pregătiți pentru ele. Faptul că survin ne surprinde mereu, le dă o aură excepțională și ne îndeamnă să ne livrăm lor, cu toată puterea inimii noastre și cu atenția încordată în urmărirea acestui vânat inefabil. Descoperirile ne confiscă rutinei cotidiene și ne poartă mai adânc, mai departe, dincolo de limitele cunoscute, către umanitatea din noi. Nimic nu lipsește perfecțiunii acestor momente esențiale. Singura lor nevoie este de a fi împărtășite.” (Astrid Cambose)
Vom afla o poveste captivantă despre un artist necunoscut până acum şi despre felul în care desenul i se împleteşte cu viaţa. Vom vedea o expoziţie inedită de desene, ilustraţii de carte/de lectură şi caiete-jurnal. Vom fi înconjurați de desene născute din zecile de cărți citite cu glas tare și ilustrate cu pasiune și fantezie. Vom auzi aprecierile unui artist profesionist, Leontin Păun, despre arta ascunsă până acum a unui om talentat. Vom asculta fragmente de text din jurnalul de doliu al celui adus în atenţie. Vom purta un dialog cu autorul Paul Stoian. Și, nu în ultimul rând, veți afla de ce expoziția la al cărei vernisaj vă invităm poartă titlul «„Desenează-mi ceva”, mi-a spus atunci Edith».
Vă aşteptăm la Biblioteca Academiei Române, Filiala Iaşi, miercuri, pe 14 mai, la ora 11.
Intrarea este liberă