Opera academicianului EUGEN SIMION constituie un reper major în critica și istoria literară românească. Întreaga sa activitate stă sub semnul profunzimii conștiinței naționale, dăltuite în cultura română. Reprezentant esențial al generației anilor 60, a edificat un corpus critic, eseistic și filologic care orientează astăzi cultura națională. A lucrat cu folos în domeniul istoriei literaturii contemporane, al reevaluării și interpretării creatoare a clasicilor, a făcut mult pentru recuperarea literaturii exilului după 1989 și pentru înțelegerea literară a marilor eseiști interbelici, a asimilat opera și spiritul echilibrat și european al lui E. Lovinescu, a coordonat ample dicționare literare și a continuat și extins munca de filolog a profesorului său, Perpessicius, îndrumând o colecție de câteva sute de volume de ediții critice dedicate marilor scriitori români. A realizat, prin toate acestea, mai mult decât o operă: a contribuit esențial la înflorirea matură a literaturii naționale și a studiilor literare, a creat direcții fertile de muncă filologică, a creat sau refundamentat instituții ale scrisului românesc.
Eugen Simion (25 mai 1933, Chiojdeanca, j. Prahova – 18 octombrie 2022, București) a îndeplinit, cu abnegație, mai multe funcții de mare răspundere intelectuală și civică. În calitate de profesor, academician și conducător de instituții de cercetare, a canalizat în mod decisiv eforturile unor grupuri de specialiști pentru progresul cercetării și, în cele din urmă, al cunoașterii în țara noastră. Între 1998 și 2006 a fost președintele Academiei Române. Din 2006 a devenit președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. Din același an, a fost director al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. Profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, a fost ales Doctor Honoris Causa al multor universități din țară și i-au fost decernate numeroase premii și distincții naționale și internaționale precum Premiul Academiei Române (1977), Premiul Uniunii Scriitorilor (1965, 1976, 1980, 1984), Premiul naţional de istorie şi critică literară „Petru Creţia” (2010) și multe alte titluri și recunoașteri ale meritelor sale. A fost Membru al Academiei Europaea (Londra), membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari (Paris), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru al Academiei de Ştiinte şi Litere din Danemarca, membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, membru al Academiei din Atena și lista poate continua.
În calitate de critic și eseist, Eugen Simion a scris o operă impresionantă care cuprinde mai multe paliere ale criticii și istoriei literare, dar care, totodată, îl exprimă ca gânditor asupra esenței literaturii, valorilor, stabilității și schimbării în istorie. Cărțile sale propun figura unui critic pătrunzător și metodic, a unui eseist uneori liric, dar mereu cordial, a unui intelectual reflexiv, dar care, mai ales, se simte responsabil, încă de la început, pentru o întreagă disciplină și pentru o întreagă cultură. Profilul pe care singur și l-a croit în cărțile sale cele mai personale, Timpul trăirii, timpul mărturisirii (1977), Sfidarea retoricii (1985) sau Moartea lui Mercuțio (1993), a fost unul cuceritor și edificator: criticul literar, familiar cu lumea cărților, precaut în întâlnirile sale cu indivizii, având în vedere un orizont idealist în numele căruia își judeca prezentul. Dar toate volumele sale au reprezentat repere de neocolit ale cercetării, fie că rezumau și ordonau prezentul literar, fie că revalorificau interbelicul, fie că se imersau în lumea secolului al XIX-lea pentru a-i aduce la suprafață frumoasele reușite. Amintim doar câteva titluri: Proza lui Eminescu (1964); Orientări în literatura contemporană (1965); Eugen Lovinescu, scepticul mântuit (1971); Scriitori români de azi (I–IV, 1974–1989), Dimineaţa poeţilor (1980, reeditat în 1995, 1998, 2014); Convorbiri cu Petru Dumitriu (1994, 1998, 2011); Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii (1995); Ficţiunea jurnalului intim (I, II, III, 2001); Eliade, romancier (Paris, Editions Oxus, 2004); Tânărul Eugen Ionescu (2006); Ion Creangă. Cruzimile unui umorist jovial (2011, reeditată în 2014 şi 2017); Mircea Eliade – Nodurile şi semnele prozei (2005, reeditată în 2011); În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor (2012); Cioran, o mitologie a nedesăvârşirilor (2014); Posteritatea critică a lui E. Lovinescu (2017); Secolul al XIX-lea în doi mesianici chibzuiţi şi un vizionar mistic. Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica (2020); Convorbirile mele..., vol. I şi II (2021); Fragmente critice, vol. 1-8 (2021); Recurs la Natură (2022).
Însă statura sa de om de cultură nu poate fi apreciată fără a aminti proiectele academice pe care le-a inițiat, coordonat și, mai ales, pe care le-a dus la bun sfârșit prin capacitatea sa de direcționare a eforturilor cercetătorilor, a specialiștilor din domeniu. Acestea îl descriu, în special prin activitatea ultimelor trei decenii, ca pe un arhitect al culturii naționale, deoarece eforturile unor colective de cercetători din toată țara, sub coordonarea lui Eugen Simion, au produs instrumente de lucru filologic esențiale, precum și o mai trainică articulare a valorilor culturale. Un proiect de o importanță covârșitoare, la realizarea căruia s-a implicat cu dăruire și devotament intelectual, l-a constituit Dicţionarul general al literaturii române (DGLR), Vol. I–VII, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004 – 2009. Prima ediție a fost urmată de Dicționarul general al literaturii române, ediția a II-a, revizuită, (vol. I–VIII), 2016–2021. Din echipa de coordonare și revizie al celei de a doua ediții au făcut parte, de la Institutul din Iași, cercetătorii Gabriela Drăgoi, Victor Durnea și Remus Zăstroiu. Autorii DGLR sunt cercetători de la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București, de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași și de la alte institute de profil din țară. Un alt proiect, pe aceeași temă a literaturii române, a fost Dicţionarul Literaturii Române, vol I – II, 2012. Pe lângă inițierea unor proiecte noi, Eugen Simion a stimulat continuarea și finalizarea unor proiecte deja începute: Dicţionarul limbii române (început de Bogdan Petriceicu-Hasdeu), operă fundamentală a Academiei Române, Dicţionarul etimologic al limbii române, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic, Gramatica limbii române, Micul dicţionar academic. Un alt proiect emblematic pentru viziunea sa culturală l-a constituit editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu, salvându-le astfel de la degradare și împlinind un vechi deziderat al lui Constantin Noica. Totodată, fiind președinte al Fundației Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă – sub egida Academiei Române, a inițiat Colecţia „Opere fundamentale”, ajunsă anul acesta la al 300-lea autor, în care s-au editat importanți scriitori români. Aceste ediții sunt însoțite de un aparat critic impresionant și majoritatea au studii introductive semnate de Eugen Simion.
Din inițiativa lui Eugen Simion, la 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, se sărbătorește, prin act legislativ, Ziua Culturii Naționale. „O Cultură naţională nu poate fi abandonată, pentru că, dacă se întâmplă acest lucru, poporul român va fi abandonat din istorie. Cultura este tot ceea ce rezistă şi tot ceea ce ne poartă pe noi în istorie” (Eugen Simion, Ziua Culturii Naționale, https://www.agerpres.ro/cultura/2022/01/14/ziua-culturii-nationale-simion-cultura-romana-nu-poate-fi-abandonata-e-tot-ceea-ce-rezista-si-ne-poarta-in-istorie–847047). Respectul său pentru valorile naționale a implicat și dorința integrării în contextul valorilor europene dar fără a știrbi reprezentativitatea spiritului creator românesc: „Literatura exprimă o limbă, limba exprimă o națiune, națiunea are o identitate (…). Această identitate, care participă la concertul lumii europene, trebuie apărată și trebuie apărată nu de Europa de la Bruxelles, ci de Europa de la București (…). Idealul nostru este «omul desăvârșit și întreg» de care am tot pomenit, pentru că îmi place această formulă, care este astăzi românul european, un român lucid, un român care nu se rușinează cu trecutul, cu istoria lui, care știe să aleagă și să folosească tradițiile lui, care să nu-și părăsească această înțelepciune și această experiență și valorile pe care noi am reușit (să le păstrăm n.r.) într-o istorie foarte grea. Să nu uităm că toate provinciile noastre istorice au fost ani, uneori sute de ani, sub stăpânire străină (…). Ce nebunie este în capul nostru să uităm de această experiență, (…) să nu luăm ce e bun din ea. Să nu fim niște localnici de un localism conservator, ruginit, ci, dimpotrivă, să ne deschidem spre Europa, să intrăm în cutura europeană cu partea noastră de valoare, cu valorile noastre (…). Cultura europeană este o sumă a culturilor naționale. În această sumă avem și noi locul și rostul nostru. Să fim atenți la aceste aspecte. Este foarte important. Să ne apărăm limba noastră, să o apărăm din interior de neglijența, de inerția, uneori de prostia noastră. Să apărăm istoria noastră, să n-o desfigurăm prin manualele școlare. Și cultura și literatura română.” (15 ianuarie 2021, Acad. Eugen Simion, către intelectuali și politicieni: „Trebuie să apărăm ceva foarte important: identitatea românească”, https://ziare.com/cultura/stiri-cultura/academicianul-eugen-simion-catre-intelectuali-si-politicieni-trebuie-sa-aparam-ceva-foarte-important-identitatea-romaneasca-1656773).
Munca sa în spațiul culturii naționale a fost vastă, valoroasă și de o profundă verticalitate morală.
Cercetătorii de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române Filiala Iași deplâng decesul lui Eugen Simion – acest „spirit al amplitudinii”, care le-a fost călăuză prin coordonarea unor proiecte de anvergură, la care au lucrat cu încredere și pasiune, deoarece au știut că vor contribui la mai buna cunoaștere a culturii române în lume. Prin proiectele sale, Eugen Simion a dovedit că vizionarismul și tenacitatea în conturarea și înfăptuirea unor deziderate de dimensiuni ample devin realitate menită să înfrunte timpul.