Sisteme fuzzy în economie

Conferinţa ştiinţifică „SISTEME FUZZY ÎN ECONOMIE” este organizată în vechea cetate de cultură a orașului Iaşi  la inițiativa Laboratorului de sisteme fuzzy din cadrul Colectivului de cercetări economice al INSTITUTUL DE CERCETĂRI ECONOMICE ŞI SOCIALE „GH. ZANE”.

Conferința a ajuns  la cea de a XXXV-a ediție și face parte din prestigioasa manifestare științifică  internațională ZILELE ACADEMICE IEŞENE  organizată de  ACADEMIA ROMÂNĂ, FILIALA IAŞI. Conferința reprezintă continuarea unei deosebite şi respectate tradiții de cercetare în cadrul institutului din domeniul managementul incertitudinii și prelucrarea datelor, cu accent pe sisteme fuzzy, logică fuzzy, numere fuzzy, urmărind atât dezvoltarea cadrului conceptual, cât și transferul în domenii cu  mare aplicabilitate.

Cu o tematică mai restrânsă dar de mare interes pe plan internaţional,  conferinţa ştiinţifică  îşi propune să adune noi preocupări în domeniu şi dezvoltarea grupului  de cercetare de la Iaşi organizat în jurul ”Laboratorului de sisteme fuzzy” din cadrul institutului.

Organizatori:

INSTITUTUL DE CERCETĂRI ECONOMICE ŞI SOCIALE „GH. ZANE”, ACADEMIA ROMÂNĂ – FILIALA IAŞI

Comitet organizatoric:

Ciprian Ionel Alecu Gherasim Ovidiu Dorian Vlădeanu

Comitet științific:

Simpozion national

15.10.2020