Academia Română – Filiala Iaşi cu sediul în Iași, Bld. Carol I, nr. 8, organizează la sediu concurs pentru ocuparea postului de Lector gradul I, ½ normă, durată nedeterminată, post contractual vacant în cadrul Redacției Revistelor, conform HG nr. 1336/2022.
Postul este necesar pentru realizarea activităților editoriale ale revistei internaționale „Memoriile Secțiilor Științifice ale Academiei Române”.
Concursul va consta în următoarele etape: selecția dosarelor de înscriere la concurs în data de 16.12.2024, ora 10:00, proba scrisă în data de 13.01.2025, ora 10:00 și interviul în data de 16.01.2025, ora 11:00.
Condiţii:
1. Studii de specialitate: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul umanist (cel puțin una din specializările următoare: filologie, limba engleză sau secundar limba engleză, sociologie, filozofie sau similar).
2. Perfecţionări (specializări): curs de limba engleză absolvit cu certificat cu valabilitatea internațională sau ca disciplină în facultate pe parcursul a mai multor semestre.
3. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel): nivel mediu operare Windows, Microsoft Office, navigare pe Internet și utilizare eficientă a motoarelor de căutare. Cunoștințe în crearea de pagini web simple utilizând HTML, bazate pe formate predefinite, și abilitatea de a le încărca online reprezintă un avantaj.
4. Limbi străine (necesitate şi nivel) cunoscute: limba engleză – citit, scris şi vorbit nivel avansat.
5. Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: conform criteriilor de evaluare aplicabile personalului contractual care ocupă funcții de execuție precum și abilităţi de organizare, de analiză şi sinteză, receptivitate, corectitudine, calm, capacitate de comunicare, capacitate de lucru individual şi în echipă, atitudine pozitivă şi abilităţi de a se mobiliza şi a-i mobiliza pe alţii, preocuparea permanentă pentru ridicarea nivelului profesional individual, flexibilitate şi rezistenţă la stres, capacitate ridicată de adaptare la cerinţele postului, cunoştinţele teoretice necesare funcţiei, asumarea responsabilităţilor.
6. Cerinţe specifice:
- Experienţa de lucru necesară: o vechime totală în muncă de minim 4 ani pe un post în condițiile deținerii unei diplome de absolvire a studiilor superioare de specialitate în domeniul științelor umaniste (cel puțin una din specializările următoare: filologie, sociologie, filozofie sau similar).
- Cunoașterea instrumentelor de lucru specifice domeniului de activitate și cunoștințe editoriale.
7. Competenţa managerială (cunoştinţe de management, calităţi şi aptitudini manageriale): nu este cazul
Data-limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de înscriere la concurs este 13.12.2024, ora 14:00.
Date de contact: Aman Carmen – secretar comisie de concurs, telefon 0332101115, e-mail: resurse.umane@acadiasi.ro. Relaţii suplimentare la telefon 0332101115, Serviciul Resurse Umane, Salarizare, IT și SU&SSM şi la sediul Filialei.
Anunț, bibliografie, tematică.pdf