Academia Română – Filiala Iaşi, organizează la sediul Centrului de Cercetări Geograficedin Iași, str. Codrescu, nr. 2, concurs pentru ocuparea postului de CS I, ½ normă, durată nedeterminată, post contractual vacant, conform Legii nr. 183/2024.
Postul este necesar pentru desfășurarea activităților de cercetare în domeniul Geografie, specializarea Geografie fizică – pedogeomorfologie, prin documentare, promovare, diseminare și valorificare a rezultatelor cercetării în vederea realizării Planului de cercetare al Centrului de Cercetări Geografice aprobat de Secția de Științe Geonomice a Academiei Române, prin stabilirea de obiective individuale, urmărind îndeplinirea misiunii și obiectivelor generale ale ARFI.
Concursul va consta în următoarele etape: analiza dosarului de înscriere la concurs în data de 26.01.2026, ora 10:00 și interviul în data de 28.01.2026, ora 10:00.
Condiţii specifice pentru ocuparea postului:
1. Studii de specialitate: Studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă și titlul științific de doctor în Geografie.
2. Perfecţionări (specializări): astestat de abilitare în domeniul studiilor universitare de doctorat.
3. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel): nivel ridicat operare programe GIS (ArcGIS, QGIS, SAGA-GIS, TNTmips), nivel ridicat operare programe de analiză statistică (Excel).
4. Limbi străine (necesitate şi nivel) cunoscute: limba engleza nivel mediu (atestat Cambridge, nivel minim B1).
5. Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: capacitate manageriala și de lucru în echipă; corectitudine; capacitate de analiză și sinteză; preocupări constante de autoperfecționare; preocupări continui de participare la competiții de proiecte de cercetare naționale și internaționale .
6. Cerinţe specifice[1]:
- Experienţa de lucru necesară în domeniul Geografie, specialitatea Geografie fizică – pedogeomorfologie.
- Contribuții științifice în specialitatea postului.
- Rezultate profesionale obținute: producția științifică și performanța academică să îndeplinească Standardele minime naţionale în vigoare de acordare a gradului profesional de CS I – Anexa nr. 5 – Comisia de Științele Pământului la Ordinul 6129/2016.
Data-limită până la care candidații vor depune, în format electronic, la adresa de e-mail indicată mai jos sau în format fizic la adresa Centrului de Cercetări Geografice, str. Codrescu, nr. 2, actele pentru dosarul de înscriere la concurs este 23.01.2026, ora 15:00.
Date de contact: CS III dr. Stan Oana Cristina – secretar comisie de concurs, telefon 0745477293, e-mail: cristina.stan@acadiasi.ro, Relaţii suplimentare la telefon 0332101115, Serviciul Resurse Umane, Salarizare, IT și SU&SSM şi la sediul Filialei.
[1] Se va specifica obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii prevăzut/prevăzute de lege, după caz.