Conferințele „Alexandru Philippide”

În seria Conferințelor „Alexandru Philippide”, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, prin Departamentul de lexicologie și lexicografie, organizează manifestarea cu titlul Lexicologia și lexicografia ieșeană – continuitate și inovație, în cadrul căreia coordonatoarea echipei de lexicografi, CS I dr. Elena Isabelle Tamba, va face o Prezentare a Departamentului de lexicologie și lexicografie, în care se oferi o imagine de ansamblu asupra activității echipei ieșene în cei aproape 60 de ani de existență. Vor fi evidențiate principalele direcții de cercetare, de la contribuția la marile proiecte academice, în cadrul programului de cercetare Tezaurul lexical al limbii româneDicționarul limbii române (DLR), Corpusul lexicografic românesc electronic (CLRE), eDTLR. Dicționarul-tezaur al limbii române în format digital – până la inițiativele recente dedicate terminologiilor specializate și dezvoltarea continuă a resurselor lexicale digitale. Vor fi prezentate schimbările de paradigmă din cercetarea lexicografică, precum și activitățile de diseminare științifică, inclusiv prin programul „Academia Altfel”, producția editorială și implicarea departamentului în formarea tinerilor cercetători, ilustrând modul în care tradiția filologică ieșeană se continuă și se adaptează la noile contexte ale cercetării lingvistice cu metode și tehnologii contemporane.

Punctul central al conferinței îl reprezintă lansarea primei părți redactate de echipa ieșeană din a doua ediție a dicționarului-tezaur: Dicționarul limbii române (DLR). Ediția a doua. Tomul III. Litera C. Fascicula 1 (C – CADUȚEU), care va fi prezentată de două personalități din domeniul filologiei din România: prof. univ. dr. Rodica Zafiu, membru corespondent al Academiei Române (online, via zoom) și prof. univ. dr. Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu”, Iași.

De asemenea, colegii de la Biblioteca Academiei Române – Filiala Iași vor organiza o expoziție cu lucrări lexicografice reprezentative pentru istoria dicționarului-tezaur editat sub egida Academiei Române și pentru evoluția Departamentului de lexicologie și lexicografie de la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”.

Această conferință reprezintă un bun prilej de a înțelege mai bine ce presupune activitatea unui lexicograf în Academia Română.

Afiș

Organizatori:

Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide, Academia Română – Filiala Iași, Departamentul de lexicologie și lexicografie

Comitet organizatoric:

Elena Tamba, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide, Academia Română – Filiala Iași

Comitet științific:

Conferință și lansare de carte
12 martie 2026

Biblioteca Academiei Române din Iași, Academia Română – Filiala Iași