Dezvoltarea Economico – Socială Durabilă a Euroregiunilor și a Zonelor Transfrontaliere Ediția a XX-a

Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Dezvoltarea Economico – Socială Durabilă a Euroregiunilor și a Zonelor Transfrontaliere Ediția a XX-a

octombrie 25 / 10:00 - 17:00

Evenimentul se adresează reprezentanților mediului academic, experților și practicienilor din domenii cum ar fi: economie, sociologie, științe juridice, turism, științe agricole, mediu, sănătate, educație, cultură și artă, precum și specialiști în fundamentarea, şi aplicarea unor modele şi strategii de dezvoltare a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. Scopul acestui eveniment este; evaluării stării actuale de dezvoltare economică şi socială a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, identificarea unor domenii de cercetare şi a unor noi posibilităţi de colaborare şi cooperare în domeniile cele mai importante ale vieţii şi activităţii din cadrul Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, încurajarea cadrelor didactice universitare, cercetătorilor, masteranzilor şi doctoranzilor să contribuie la identificarea de soluţii pe termen scurt, mediu şi lung, elaborarea de lucrări științifice și publicații în comun; schimb de informații științifice, de lucrări, de publicații de specialitate; etc.

Dezvoltarea Economico – Socială Durabilă a Euroregiunilor și a Zonelor Transfrontaliere Ediția a XX-a

Organizator

nstitutul de Cercetări Economice şi Sociale ,,Gheorghe Zane”, Academia Română Filiala Iași Primăria Iași Asociaţia ,,Euroregiunea Siret-Prut-Nistru” S.C. Eastern Marketing Insights S.R.L. Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălţi – Republica Moldova Universitatea Cooperatist – Comercială, Chişinău, Republica Moldova Instituția Comună de Învățământ Superior „Academia de Cultură și Arte” Consiliul Regional Transcarpatic, Ucraina
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

on-site – sediul ICES ,,Gh. Zane” și on-line