Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Dialoguri despre educație, literația – competență fundamentală pentru învățare

aprilie 24 - aprilie 25

Manifestarea se desfășoară în cadrul ediției a III a DIALOGURI DESPRE EDUCAȚIE. A fost precedată de conferința pe aceeași temă din 10-11 iunie 2025 și Simpozionul din 17 oct. 2025, cu participare internațională, de Zilele Academice Ieșene, editia XL.

TEMATICA: Metaanaliza conceptului de literație; Relația literație și mediul de învățare; Înțelegere și interpretare, fundamente ale învățării; Prezentarea programului MEN, „Mecanisme de intervenție pentru alfabetizare funcțională în învățământul preuniversitar – MIAF” și a rezultatelor primului an de implementare

Accentul va fi pe utilizarea și dezvoltarea adecvată a unor practici eficiente pentru literație, în vederea îmbunătățirii învățării, în general, a elevilor, studenților, în special.

Invitați speciali ai simpozionului: Acad. Mircea Dumitru, Vicepreședinte al Academiei Române, Acad. Viorel Barbu, Președinte Academia Română, Filiala Iași, Prof. univ. dr. WILLIAM BROZO – George Mason University, USA, Prof. univ. dr. Heribert Hinzen, Germania, Sturla Bjerkaker, Member of the International Adult and Continuing Hall of Fame, University of Oklahoma, Prof. univ. Dr. Maria de Lourdes Dionisio – Minho University, Portugal, Prof. univ. Emerit dr. Dan Potolea, București, Prof. univ. Emerit dr. Ioan Neacșu, București, Prof. univ dr. Adrian Opre, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Prof. Univ. dr. Otilia Dandara, Universitatea de Stat din Moldova, Conf. univ. Dr. Adrian Ghicov, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Chișinău.

 

Termene:

  • Termen limită pentru primirea abstractelor/înscrierii15 februarie 2026 – tema și abstractul în Engleză pe e-mail: comisieeducatie@acadiasi.ro
  • Termen limită pentru primirea lucrărilor conferinței15 martie 2026 – primirea lucrării
  • 24-25 aprilie 2026 – Prezentarea lucrării

 

Date de conectare online Teams: https://teams.microsoft.com/meet/33375365095694?p=EAIt0cxs2A97u4D2jZ

 

https://acadiasi.org/dialoguri-despre-educatie-literatia-competenta-fundamentala-pentru-invatare-3/

 

 

Organizator

  • Comisia de științe ale educației, Academia Română Filiala Iași Comisia pentru Studierea Originii Poporului și a Limbii Române, Academia Română Filiala Iași Asociația Română de Literație Casa Corpului Didactic Iaș

Loc de desfășurare

  • Aula, Sala Mică și Biblioteca – Academia Română, Filiala Iași Participare directă și online