Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Educație pentru un viitor sustenabil!

septembrie 25 / 10:00 - 12:00
Educație pentru un viitor sustenabil!
Astăzi, 25 septembrie 2025, elevii Liceul Tehnologic „Nikola Tesla” din București au participat la o activitate teoretică în cadrul proiectului „Dezvoltarea competențelor ecologice ale elevilor prin abordări aplicative în legumicultură”.
La activitate au fost prezenți elevi de liceu (39 participanți), alături de profesori și membri ai colectivului SCDL Bacău și al partenerilor de la ARFI, într-un demers comun de învățare și familiarizarea elevilor cu principiile agriculturii ecologice, cu bolile și dăunătorii specifici culturilor, dar și dezvoltarea deprinderilor practice de recunoaștere, prevenire și controlul acestora.
– Dr. Ing. Dan-Ioan Avasiloaiei a realizat o incursiune captivantă în istoria agriculturii ecologice – de la originile sale și până în prezent –
– Dr. Biolog Iosob Gabriel-Alin a susținut o prezentare despre principalele boli și dăunători ai legumelor din zona Bacău, efectele acestora asupra sănătății plantelor și calității producției, metode moderne și tradiționale de control.
Din partea Academia Română Filiala Iași
– Dr. Ing. Brumă Sebastian a vorbit despre dezvoltarea componentei virtuale a proiectului.
Activitatea a fost una interactivă și aplicată, elevii adresând întrebări, împărtășind observații din experiențele proprii și implicându-se activ în discuții. Proiectul contribuie la formarea unei noi generații de tineri conștienți de importanța protejării mediului și a practicilor agricole sustenabile – fundamentul unei agriculturi sănătoase și responsabile.
Activitatea a fost realizată cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării – UEFISCDI, proiect nr. PN-IV-P10-SS-SC-2024-0023, finanțat prin PNCDI IV, contract nr. 11SSSC/01.09.2025.

Organizator

  • Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Bacau și Academia Română Filiala Iași

Loc de desfășurare

  • Liceul Tehnologic „Nikola Tesla” din București