Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Lansarea volumului „Ostra – comuna din Munții Stânișoarei, Studiu monografic“, autori: Daniela Matei, Viorel Chiriță, Magdalena Lupchian

noiembrie 17 / 10:30 - 17:00

Luni, 17 noiembrie 2025 a avut loc lansarea volumului „Ostra – comuna din Munții Stânișoarei, Studiu monografic“, autori: Daniela Matei, Viorel Chiriță, Magdalena Lupchian, care a apărut în Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava. Un economist și doi geografi și-au alăturat competențele pentru a realiza o lucrare interdisciplinară care vorbește despre trecut și prezent, reziliență și tradiții, oameni, locuri și legături vii.

O zi de sărbătoare la Ostra (județul Suceava), în care Institutul de Cercetări Economice și Sociale Gheorghe Zane, Academia Română, Filiala Iași și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava au consolidat o punte între mediul academic și implicarea cercetării în viața comunităților din Regiunea Nord Est de Dezvoltare.

Evenimentul, organizat de Primăria comunei Ostra, a avut ca invitat special pe doamna Gabriela Haja, directorul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iași, care a prezentat volumul.

Lansarea volumului „Ostra – comuna din Munții Stânișoarei, Studiu monografic“, autori: Daniela Matei, Viorel Chiriță, Magdalena Lupchian

 

Organizator

  • Primăria comunei Ostra, Institutul de Cercetări Economice și Sociale Gheorghe Zane, Academia Română, Filiala Iași și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

Loc de desfășurare

  • Casa de cultură Ostra