Oameni, cărți, istorii la Biblioteca Academiei Române, Filiala Iași: Constantin I. Angelescu și Constantin C. Angelescu

Miercuri, 18 martie 2026, inaugurăm seria de evenimente „Oameni, cărți, istorii la Biblioteca Academiei Române, Filiala Iași” în care dorim să scoatem la lumină fonduri valoroase de publicații și documente și pe aceia care le-au constituit și adunat, oameni importanți ai trecutului nostru.

Ediția I a acestei serii îi omagiază pe Constantin I. Angelescu, medic, om de stat, membru de onoare al Academiei Române, reformator al școlii românești în perioada interbelică și pe fiul acestuia, Constantin C. Angelescu, ilustru profesor de drept la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Conferințe:

  • „Prof. dr. Constantin I. Angelescu, un ctitor al modernității românești” – Profesor universitar emerit dr. Dana BARAN, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Președinte al Societății Internaționale de Istoria Medicinei (ISHM)
  • „Constantin C. Angelescu și ambivalența suveranității populare: între democrație și plebiscit” – Profesor universitar emerit dr.H.c. Valerius M. CIUCĂ, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  • „Constantin C. Angelescu și amprenta liberală a constituționalismului românesc” – Conferențiar universitar dr. Marius BĂLAN, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  • „Pagini de medicină, pagini de istorie: publicațiile periodice din fondul Constantin I. Angelescu” – o prezentare a fondul Angelescu, constituit de Constantin I. Angelescu și donat bibliotecii noastre de fiul acestuia, Constantin C. Angelescu, făcută de Gabriela NEGOIȚĂ, colega noastră de la Compartimentul de Publicații Periodice.

Vă așteptăm miercuri, 18 martie 2026, de la ora 12.00, în sala de lectură a bibliotecii. Intrarea este liberă.

Afiș

Organizatori:

Biblioteca Academiei Române, Filiala Iaşi

Comitet organizatoric:

Laura Mocanu, Biblioteca Academiei Române Filiala Iaşi Dr. Vali Mihuleac, Biblioteca Academiei Române Filiala Iaşi

Comitet științific:

Laura Mocanu, Biblioteca Academiei Române Filiala Iaşi Dr. Vali Mihuleac, Biblioteca Academiei Române Filiala Iaşi Gabriela Negoiță, Biblioteca Academiei Române Filiala Iaşi

Conferință
18 martie 2026, ora 12.00

Biblioteca Academiei Române, Filiala Iaşi (Sala de lectură)