Critic şi istoric literar la Departamentul de Istorie Literară al Institutului de Filologie Română ,,Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi. Deține un Master în Literatură comparată, Hermeneutică literară şi Estetică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2002). Bursier al Universităţii „Aristotel” din Salonic, Grecia, specializare în limba, cultura şi civilizaţia neogreacă (1998). Facilitator al înființării Asociației Culturale instituționale ,,A. Philippide”, sub egida căreia se derulează simpozioane internaționale anuale (din 2005). Doctor în Ştiinţe umaniste, Istoria literaturii române, din 2011, cu o lucrare despre ambivalenţa tiparelor clasice în opera lui Mihai Eminescu. Din 1990 publică în reviste științifice precum „Philologica Jassyensia”, „Intertext”, „Hermeneia”, „Akademos”, „Postmodernisme”, „Journal of Humanistic and Social Studies”, „Acta Jassyensia Comparationis”, „Journal of Romanian Literary Studies”, „Studii și cercetări științifice”, „Territorial Identity and Development” ș. a. Redactor la revista de cultură ,,Poezia” (1999-2006); redactor la revista ştiinţifică ,,Philologica Jassyensia” (2005); colaborator la revista ,,Dacia literară” (2009-2014). Din 2014 face parte din editorial board al revistei științifice „International Journal of Literature and Arts” (New York). Colaborator la diverse granturi naţionale şi internaţionale şi la un proiect transfrontalier PHARE. Co-autor la şapte lucrări de referinţă în domeniu, dintre care cea mai importantă este Dicţionarul general al literaturii romane (7 volume, două ediții – 2009; 2016), apărut sub egida Academiei Române. Membru în echipa de elaborare a proiectului Enciclopedia Scrierilor Memorialistice Românești (din 2013). Coordonator al unui proiect special care reflectă dinamica scrierilor românești în cadrul literaturii europene, în paradigmă metamodernă (din 2020). Co-autor al lucrării de specialitate Orientări culturale metamoderne – proza europeană actuală, apărută la o editură ieșeană acreditată (2023).
Autor al remarcabilului volum de studii culturale Ambivalenţa tiparelor clasice în opera eminesciană, publicat la Bucureşti în 2013. Cartea resuscitează interesul acordat creației eminesciene, în contextul actual european, în care limitele dintre naţional şi universal sunt mai estompate. De asemenea, redimensionează înţelesul triadei clasic – clasicitate – clasicizare, fiindcă opera eminesciană este clasică mai ales în sens supra-istoric, nerămânând tributară modei romantismului târziu, fiind tradiţională şi modernă deopotrivă. Totodată, opul urmărește tiparele definitorii ale operei lui Eminescu (în poezie şi în proză), dar nu la modul reducționist, ci propunând o abordare henologică, de unificare a elementelor esenţiale prin prisma sintezei eminesciene. Astfel, sunt reperate tipare clasice eminesciene dominante precum: Marea ca depăşire a antinomiei moarte-viaţă, cădere-mărire; Pasărea Phoenix cu atributele vechimii; Lumina – esenţa apolinicului eminescian; Geea ca palingenzie şi deconstrucţie a lumilor. Prin resituarea receptării critice eminesciene, respectând criteriul artistic, din perspectiva actualităţii, sunt amendate stereotipuri critice, despre tipologia clasic-romantic. Deși Eminescu este înțeles mai ales ca scriitor pesimist, influenţa schopenhaueriană este totuşi supralicitată; un suflu vitalist, în sensul larg al cuvântului, străbate întreaga sa creaţie. Păstrând echilibrul critic, lucrarea atenuează efecte depreciative, din orizontul de aşteptare privitor la scrierile eminesciene, şi în cazul postumelor, şi în cel al antumelor. Se conciliază, așadar, două categorii artistice considerate antagonice, ironia şi melancolia reprezentând faţa şi reversul aceleiaşi perspective unitare. În viziunea noastră, opera lui Mihai Eminescu oferă în continuare variate posibilităţi de interpretare, care se vor revela pe parcurs.
Lista de proiecte:
Proiecte fundamentale și granturi ale Academiei Române, precum și alte proiecte internaționale – Programul prioritar Dicționare
În activitățile pe care le desfășoară, Filiala Iaşi a Academiei Române este liberă de orice determinism politic sau economic, supunându-se doar propriilor linii strategice academice, științifice, culturale și comunitare, în conformitate cu Statutul Academiei Române.