Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” (IFRI)
Instituție publică fără personalitate juridică, subordonată administrativ Academiei Române – Filiala Iași, coordonată științific de Secția de filologie și literatură a Academiei Române. În institut se derulează proiecte de cercetare din mai multe domenii filologice, grupate, conform clasificării CAEN, în cadrul activităților de cercetare-dezvoltare în științe sociale și umaniste (cod 7220).
Misiune
Cercetarea și promovarea limbii și a culturii române în plan național și în contextul culturilor europene, cu scopul de a extinde cunoașterea și de a contribui la dezvoltarea economică și socială armonioasă în plan regional, cu deschidere națională și internațională.
Istoric
În anul 1927 s-a organizat, pe lângă Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, în urma demersului profesorilor A. Philippide și Giorge Pascu, Institutul de Filologie Română care va purta numele patronului științific A. Philippide (de la 6 decembrie 1933), după moartea marelui lingvist. Primii directori ai instituției au fost G. Pascu (1927–1932) și Iorgu Iordan (1932–1948).
Activitatea de cercetare filologică a acestui Institut, întreruptă în 1948, a fost reluată în 1949, în Secția de filologie din cadrul Institutului de Istorie și Filologie. Șefii secției, Gavril Istrate și N. I. Popa, alături de N. Bagdasar, Al. Claudian, Al. Dima, G. Ivănescu, Șt. Cuciureanu, au inițiat și coordonat cercetări de istoria limbii române literare, dialectologie, istorie și teorie literară.
Din anul 1963, Secția de filologie se transformă în Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Filialei Iași a Academiei, condus până în 1966 de prof. univ. dr. Al. Dima m. c. și apoi de cercetătorii dr. N. A. Ursu (1968–1970) și dr. Alexandru Teodorescu (1970–1975). În această perioadă s-a structurat activitatea de cercetare axată, până astăzi, pe câteva proiecte și discipline fundamentale (lexicografie, dialectologie, toponimie, istoria limbii române literare, istorie literară, etnografie și folclor), în concordanță cu proiectele institutelor similare din București și Cluj.
Între anii 1974 și 1990, Centrul a trecut în subordinea Ministerului Educației și Învățământului, în cadrul Facultății de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, decanii cumulând și funcția de director: prof. univ. dr. Vasile Arvinte (1975–1976), prof. univ. dr. Silvia Buțureanu (1976–1984) și prof. univ. dr. Al. Andriescu (1984–1990). Între anii 1976 și 1984, funcția de director adjunct a fost îndeplinită de cercetător științific gr. I dr. Stelian Dumistrăcel.
De la 3 martie 1990, prin H.G. nr. 209, institutul reintră în sistemul de cercetare al Academiei Române, sub denumirea actuală. Directori: prof. univ. dr. Dan Mănucă (1990–2009), prof. univ. dr. Eugen Munteanu (2009–2013), prof. univ. dr. Bogdan Crețu (2013–2022), cercetător științific gr. I dr. Gabriela Haja (din septembrie 2022). Din anul 1963 până în anul 1974, Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor și-a desfășurat activitatea în casa construită în 1842 de Mihail Kogălniceanu, devenită apoi (1918–1950) proprietatea lui Mihail Sadoveanu (astăzi casă memorială), iar din 1975, alături de Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane”, în casa ridicată între anii 1830–1835 și locuită până la moartea sa (1869) de Gheorghe Asachi. O anexă, finalizată în 1975, asigură acum spațiul necesar și pentru alte cinci institute ale Academiei Române – Filiala Iași.
Departamentele specializate ale institutului derulează în continuare proiecte fundamentale pentru cultura română în domeniile lexicologie și lexicografie, istorie literară, dialectologie și sociolingvistică, toponimie, etnologie. Pe lângă lucrările din planul Academiei Române, cercetătorii au publicat, în ultimele cinci decenii, alte peste o sută de volume cuprinzând monografii, studii și articole, câteva zeci de ediții din opere literare, critice sau lingvistice, peste o mie de articole și studii publicate în volume colective și în reviste din țară și din străinătate, sute de comunicări științifice la congrese, conferințe și simpozioane naționale și internaționale.
În anul 2000 a început colaborarea dintre lingviști, specialiști în informatică teoretică și lingvistică computațională, în vederea digitalizării instrumentelor și resurselor pentru limba română.
Din 2014, cercetătorii institutului participă în mod susținut la programul Academia Altfel de promovare, transfer de cunoaștere și diseminare a rezultatelor cercetării din cadrul Academiei Române – Filiala Iași.
Din anul 2014, doi cercetători ai institutului fac parte din Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, ca experți în domeniul patrimoniului cultural imaterial.
Din 2019, un cercetător al institutului este delegat al Președintelui Academiei Române la European Federation of National Institutions for Language.
Institutul este angajat într-un intens proces de dezvoltare a parteneriatelor, precum și de utilizare în comun a infrastructurii în cadrul comunității de cercetare naționale și internaționale.
Programe și proiecte de cercetare
Tezaurul lexical al limbii române
DLR. Dicționarul limbii române. Ediția a doua, revizuită și adăugită. Litera C
CLRE. Corpus lexicografic românesc electronic
eDTLR. Dicționarul tezaur al limbii române în format electronic. Corectură de structură și publicare (prima etapă) – în colaborare cu Institutul de Informatică Teoretică, Academia Română – Filiala Iași
Echipa: CS II dr. Alina-Mihaela Bursuc, ACS ½ drd. Călina Ciocoiu, CS I dr. Marius-Radu Clim, CS I dr. Mioara Dragomir, CS ½ I dr. Cristina Florescu, cercetător asociat, CS I dr. Gabriela Haja (coordonator 2008-2022), ACS ½ dr. Alexandra Ilie, CS I dr. Laura-Mona Manea, CS III dr. Mariana Nastasia, CS I dr. Elena Tamba (coordonator din 2022).
Dicționare, enciclopedii și sinteze ale literaturii
ESMR. Enciclopedia scrierilor memorialistice românești, volumele I-III
Echipa: CS II dr. Șerban Axinte, CS Nicoleta Borcea, CS III ¾ dr. Astrid Cambose, CS I ¼ dr. Victor Durnea, CS I dr. Ofelia Ichim (coordonator din 2010), CS II ½ dr. Doris Mironescu, CS III dr. Maricica Munteanu, ACS dr. Diana Stroescu.
Ediții critice
Alexandru A. Philippide, Opere (vol. I, Poezie și Proză; vol. II, Publicistică literară), ediție critică, sub egida Academiei Române
Autor: CS I ¼ dr. Victor Durnea
Mihai Codreanu, Opere, vol. I-II, ediție critică
Echipa: CS III dr. Amalia Drăgulănescu, CS III dr. Sebastian Drăgulănescu
Editarea răspunsurilor primite de B.P. Hasdeu la Chestionarul lingvistic Dotațiunea Carol I (Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba română), mss. BAR 3418–3436 (1884 – 1902), volumele I-V
Autor: CS III ¼ dr. Astrid Cambose
Varlaam, Carte românească de învățătură, Iași, 1643. Ediție critică, Notă asupra ediției și Indice exhaustiv de cuvinte și forme
Autor: Prof. univ. dr. Eugen Munteanu m.c. CS I ½
Atlasele lingvistice pe regiuni ale României
NALR – MB. Noul Atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova și Bucovina
- NALR – MB, volumul al VI-lea
- NALR – MB, Texte dialectale, vol. III/1
eNALR-MB. Noul Atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova și Bucovina – resurse lingvistice în format electronic
Echipa: CS I dr. Luminița Botoșineanu (coordonator 2010–2015), CS III dr. Alexandru Laurențiu Cohal, CS I dr. Florin Teodor Olariu (coordonator din 2015), CS II dr. Veronica Olariu.
Tezaurul toponimic al României. Moldova
DTM. Dicționarul toponimic al Moldovei, structural și etimologic, volumul I (A-C)
DTM. Dicționarului toponimic al Moldovei, structural și etimologic, volumul II (D-H)
Echipa: CS I dr. Daniela Ștefania Butnaru, CS I ½ dr. Vlad Cojocaru (coordonator din 2011), CS I dr. Aurel Dinu Moscal (coordonator de proiect din 2023), CS III dr. Ana Maria Prisacaru
Arhiva de Folclor a Moldovei și Bucovinei
Dicționar diatopic și diacronic de cultură tradițională. Moldova și Bucovina. Vol. I
Echipa: CS II dr. Ioana Otilia Baskerville (coordonator din 2020), CS I dr. Adina Ciubotariu (coordonator 2010–2020)
la care se adaugă programul
Promovarea cercetării din cadrul IFRI și asigurarea accesului public al cunoaștere
Activitățile pe care cercetătorii le desfășoară în cadrul acestui program au în vedere punerea la dispoziție a rezultatelor cercetării și a experienței științifice prin:
- publicarea lucrărilor din planul Academiei Române în format digital, cu acces liber,
- editarea revistelor de specialitate ale institutului și publicarea online, cu acces liber,
- încheierea și derularea acordurilor de colaborare instituțională semnate cu parteneri din țară și din străinătate, precum și cu beneficiarii direcți și indirecți ai rezultatelor cercetării din cadrul institutului,
- participarea cercetătorilor, în calitate de experți, la activitățile unor comisii naționale ori internaționale (de ex. UNESCO, EFNIL),
- organizarea de manifestări științifice naționale și internaționale, organizarea de manifestări științifice și culturale, expoziții etc. dedicate unor sărbători precum Ziua Culturii Naționale, Ziua Limbii Române, Ziua Europeană a Limbilor ș.a.,
- susținerea unor conferințe publice și colaborarea cu posturi regionale și naționale de radio și televiziune,
- organizarea și susținerea de conferințe, prelegeri, prezentări, lecții sub egida „Academia altfel”, program al Academiei Române – Filiala Iași ale cărui obiective sunt asigurarea transferului de cunoaștere și atragerea tinerilor spre cercetarea fundamentală,
- punerea la dispoziția cercetătorilor a resurselor și instrumentelor create în institut, pe bază de contracte, convenții ori în cadrul unor proiecte de cercetare comune,
- organizarea de activități în cadrul laboratoarelor vii (de tip Living lab),
- asigurarea cadrului necesar derulării practicii de specialitate, grație convențiilor semnate cu mai multe universități din țară,
- promovarea prin intermediul site-urilor instituționale (https://philippide.ro/, https://acadiasi.org/, https://solirom.ro/) și a paginilor de Facebook Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Iași și Academia Română, Filiala Iași.
Revistele institutului:
Din 1950, Anuar de lingvistică şi istorie literară, indexată în SCOPUS și alte baze de date internaționale.
Din 2002, Philologica Jassyensia, indexată în Web of Science și alte baze de date internaționale.
Din 2000, Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”, trimestrial de informare.
Departamente de cercetare:
Departamentul de lexicologie și lexicografie
Departamentul de istorie literară
Departamentul de dialectologie și sociolingvistică
Departamentul de toponimie
Departamentul de etnologie
Conducerea institutului:
Director
Consiliul științific:
- Prof. univ. dr. Eugen Munteanu, membru corespondent al Academiei Române
- CS I dr. Gabriela Haja, președinte
- CS II dr. Ioana Baskerville, coordonator al Departamentului de Etnologie
- CS I dr. Luminița Botoșineanu, membru ales; secretarul Consiliului științific
- CS I dr. Vlad Cojocaru, coordonator al Departamentului de toponimie
- CS I dr. Ofelia Ichim, coordonator al Departamentului de istorie literară
- CS III dr. Maricica Munteanu, membru ales
- CS I dr. Florin-Teodor Olariu, coordonator al Departamentului de dialectologie și sociolingvistică
- CS I dr. Elena Tamba, coordonator al Departamentului de lexicologie și lexicografie
Informații de contact
Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”,
Academia Română – Filiala Iași
Adresa fizică: Iași, str. Th. Codrescu, nr. 2, 700481
Telefon: +4 0232 25 60 75
Adresă de e-mail: institutul.philippide@acadiasi.ro
Adresa web: www.philippide.ro
Facebook: Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Iași